Tema: Noţiuni generale privind Dreptul administrativ

1.​ Noţiunea, caracterele, subiectele şi raporturile dreptului administrativ.

1.​ Noţiunea şi clasificarea organelor administraţiei publice

1.​ Organele administraţiei publice centrale

1.​ Organele administraţiei publice locale

1.​ Răspunderea administrativă

1. Noţiunea, subiectele şi raporturile dreptului administrativ

Cuvintul administraţie provine de la latinescul "ad", care înseamnă "catre” şi "minister" ce înseamnă – "supus, servitor". Prin urmare, administraţia înseamnă serviciul celui supus, activitate subordonată, executată la comandă. Din aceste considerente dreptul administrativ este numit foarte des dreptul de guvernare, deoarece obiectul lui de reglementare îl constituie relaţiile sociale care se formează în sfera guvernării de stat şi reprezintă una din tipurile activităţii de stat.

Dreptul administrativ este acea ramură a dreptului public care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează organizarea şi activitatea organelor de stat înfiinţate pentru realizarea sarcinilor puterii executive, raporturile dintre aceste organe şi particulari (persoane fizice şi juridice), precum şi răspunderea şi sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea acestor norme.

Trăsăturile dreptului administrativ sunt următoarele:

- Dreptul administrativ ca ramură distinctă a dreptului public, este tînăr în comparaţie cu dreptul civil sau penal.

- El reglementează o mare varietate de domenii, de la economie la sănătate şi de la armată la învăţământ.

- Dreptul administrativ conţine norme ce se bazează, de regulă, pe principiul inegalităţii subiectelor raportului juridic administrativ fie că astfel de raporturi se stabilesc între organele administraţiei publice, fie că acestea se stabilesc între organele administraţiei publice şi particulari (persoane fizice sau juridice). Astfel, organele inferioare ale administraţiei publice sunt subordonate organelor lor ierarhic superioare, iar particularii sunt supuşi dispoziţiilor organelor administraţiei publice.

- Actele şi faptele de drept administrativ, forma de activitate a organelor administraţiei publice, sunt supuse controlului exercitat de organele administrative ierarhic superioare precum şi celui desfăşurat de puterea judecătorească.

Normele dreptului administrativ îşi găsesc exprimare în aşa forme cum sunt legile, decretele prezidenţiale, hotărîrile şi ordonanţele Guvernului, ordine şi instrucţiunile ministerilor, actele organelor administraţiei publice locale.

Reieşind din definiţia dreptului administrati raportul juridic de drept administrativ este acel raport social ce apare în realizarea sarcinilor puterilor executive fiind reglementat de normele juridice de drept administrativ şi apare între aşa subiecţi cum sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, organele administraţiei publice, funcţionarii publici, personae fizice şi juridice.

Caracteristic raporturilor administrative este faptul că:

-​ ele apar în procesul exercitării funcţiilor de administrare, guvernare a societăţii;

-​ ca o parte a raporturilor administrative întotdeauna este organul administraţiei publice sau reprezentantul acestuia;

-​ ele se bazează pe activitatea de dispoziţie – de emitere a actelor administrative, de aplicare a dreptului (de exemplu, acordarea spaţiului locativ în baza bonului de repartiţie sau includerea persoanei în lista studenţilor unei universităţi se efectuiază prin emiterea ordinului de înmatriculare)

În dreptul administrativ pot fi evidenţiate două categorii de raporturi:

1. Raporturile de subordonare, care apar între o autoritate a administraţiei publice şi alt subiect de drept (alt organ de stat, o persoană fizica sau juridică). În aceste relaţii primul subiect impune un anumit comportament celuilalt subiect (de exemplu, obţinerea de către o persoană juridică a autorizaţiei în domeniul construcţiei)

2. Noţiunea şi clasificarea organelor administraţiei publice

Activitatea administrativă se realizează prin intermediul unor organe de stat, numite organe ale administraţiei publice.

Fiecare organ al administraţiei publice reprezintă o organizatie, un colectiv de persoane învestite cu atribuţii speciale conferite de stat, cu scopul de a realiza activitatea de administrare în stat.

Astfel, organul administraţiei publice reprezintă o verigă a aparatului de stat, care este chemată să înfăptuiască în numele statului, prin struc​turile subordonate lui şi în limita competenţei lui conducerea în domeniul administraţiei publice.

În cadrul statul2. Raporturile de colaborare, aici subiecte se află pe poziţii de egali​tate, chiar dace unul este autoritate a administraţiei publice (de ex., realizarea unui proiect de către două departamente sau împreuna cu careva agenţi economici).

ui administrarea este realizată prin intermediul mai multor organe ale administraţiei, diverse după structură, modul de in​struire, competentă, etc.

Diversitatea organelor administrative publice impune clasificarea acestora conform următoarelor criterii:

1. În funcţie de competenţa teritorială organele administrative publice se împart în:

a)​ Centrale (Preşedintele, Guvernul, Ministerele, Departamentele).

a)​ Locale (Consiliile locale, primăriile orăşeneşti (municipale) şi săteşti (comunale).

1.​ În funcţie de modul lor de formare:

a)​ organe ale administraţiei publice alese (consiliile locale, precum şi primarii);

b)​ organe ale administraţiei publice numite (miniştri, pretori, conducători ai organelor de specialitate ale administraţiei de stat, etc.);

3. În funcţie de caracterul competenţei materiale:

a)​ Organe de competenţă generală (Preşedintele, Guvernul).

a)​ Organe de competenţă specială. (Ministere)

2.​ În funcţie de natura loe organele administrative se împart în:

a)​ organe colegiale (guvernul, consiliile locale şi raionale)

b)​ organe individuale (miniştrii, ceilalţi conducători ai organelor administrative centrale sau locale);

3.​ Organele administraţiei publice centrale

Administraţia publică centrală este definită ca o totalitate a autorităţilor de specialitate ale administraţiei publice, constituite pentru satisfacerea sub conducerea Guvernului a intereselor generale ale societăţii la nivelul întregii ţări. Prin urmare, organele centrale ale administraţiei publice sunt: Preşedintele RM, Guvernul, Ministere şi alte servicii centrale de specialitate care sunt chemate să traducă în viaţă politica Guvernului.

Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului şi tradiţional exercită puterea executivă.

În funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi aleasă persoana cu drept de vot, care deţine cetăţenia Republicii Moldova, are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani, posedă limba de stat şi întruneşte condiţiile prezentei legi.

Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii,   independenţei  naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele  Republicii  Moldova  este  comandantul  suprem  al forţelor armate, poate declara,  cu  aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală.

Preşedintele   Republicii   Moldova  îndeplineşte  şi următoarele atribuţii:

a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;

b) acordă grade militare supreme prevăzute de lege;

c) soluţionează  problemele  cetăţeniei Republicii Moldova şi  acordă azil politic;

d) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;

e) acordă graţiere individuală;

f) poate cere  poporului  să-şi  exprime,  prin  referendum,  voinţa asupra problemelor de interes naţional;

g) acordă ranguri diplomatice;

h) conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii şi altor  categorii  de  funcţionari,  în condiţiile legii;

i) suspendă actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, pînă la adoptarea hotărîrii definitive a Curţii Constituţionale;

j) exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege.

Guvernul ca organ al puterii executive asigură realizarea politicii interne şi externe a statului, exercită conducerea generală a administraţiei publice şi este responsabil în faţa Parlamentului.

În conformitate cu împuternicirile sale Guvernul:

1) creează condiţii pentru stabilirea şi  asigurarea suveranităţii economice şi politice a Moldovei;

2) elaborează concepţia dezvoltării social-economice a republicii, programul şi mecanismul trecerii la economia de piaţă;

3) asigură libera iniţiativă, deetatizarea, privatizarea, demonopolizarea economiei şi dezvoltarea relaţiilor de piaţă;

4) elaborează strategia dezvoltării tehnico-ştiinţifice, promovează o politică naţională în domeniul culturii, ştiinţei, tehnicii, tehnologiei; rezolvă problemele reglementării de stat a progresului tehnico-ştiinţific;

5) garantează tuturor subiecţilor proprietăţii libertatea activităţii economice, diversitatea formelor de proprietate şi egalitatea lor în drepturi, are grijă de păstrarea proprietăţii;

6) îndeplineşte şi alte atribuţii.

Guvernul se formează în  următoarea componenţă: Prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniştrii, miniştrii şi alţi membri stabiliţi prin lege. Membri ai Guvernului pot fi numai persoanele care deţin cetăţenia Republicii Moldova şi au domiciliul în ţară.

Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice constituie o categorie distinctă de organe în cadrul sistemului autorităţilor administraţiei publice. Ministerele realizează această activitate pe întreg teritoriul ţării. Funcţia de ministru o pot deţine numai cetăţenii R. Moldova. Această funcţie este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată cu excepţia activităţii ştiinţifice sau didactice.

4.​ Organele administraţiei publice locale

Administraţia publică locală reprezintă o totalitate a autorităţilor cu competenţă generală sau specială constituite pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale (UAT). Prin urmare, la nivelul local puterea publică se exercită de consiliile săteşti, comunale, orăşeneşti şi municipale şi primarii comunelor, oraşelor.

Deosebim:

a)​ autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul întîi - autorităţi publice, luate în ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului) pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale;

b)​ autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea - autorităţi publice, luate în ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului Chişinău, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-teritoriale respective.

Consiliile locale sînt compuse din consilieri aleşi în condiţiile Codului electoral. Numărul de consilieri se stabileşte în funcţie de numărul de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale. Consiliul local are drept de iniţiativă şi decide, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care ţin de competenţa altor autorităţi publice.

Primarul este şeful administraţiei publice locale. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să se pronunţe asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii.

Primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază:

a) asigură executarea deciziilor consiliului local;

b) propune, în condiţiile legii, organigrama şi statele primăriei, schema de salarizare a personalului acesteia şi le supune aprobării consiliului local;

c) numeşte, stabileşte atribuţiile şi încetează raporturile de serviciu sau de muncă cu şefii de subdiviziuni, de servicii, de întreprinderi municipale din subordinea autorităţii administraţiei publice locale respective, personalul primăriei, conduce şi controlează activitatea acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională;

d) asigură elaborarea proiectului de buget local al unităţii administrativ-teritoriale pe următorul an bugetar şi a contului de încheiere a exerciţiului bugetar şi le prezintă spre aprobare consiliului local;

e) exercită funcţia de ordonator principal de credite al satului (comunei), oraşului (municipiului); verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea mijloacelor de la bugetul local şi informează consiliul local despre situaţia existentă;

f) îndeplineşte alte atribuţii.

5.​  Răspunderea administrativă

Raspunderea administrativă este o forma a răspunderii juridice conform căreia pentru săvîrşirea unei contravenţii administrative se aplică sancţiuni de reprimare a contravenietului.

Particularităţile specifice răspunderii administrative:

1.​ Survine numai pentru o contravenţie administrativă, comisă de o persoand fizică responsabilă, care a atins o anumită vîrsta.

1.​ Acest tip de răspundere este prevăzut de normele dreptului admi​nistrativ, ce se conţin în izvoarele ramurii de drept administrativ.

1.​ Există o singură grupă specială de organe (persoane oficiale) împu​ternicite să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative.

1.​ Pentru săvirşirea contravenţiilor administrative sunt prevăzute sancţiuni administrative concrete.

2.​ Procedura de aplicare a sancţiunilor administrative este simplă şi operativă.

La răspundere administrativă pot fi trase persoanele care pînă în momentul comiterii contravenţiei au atins virsta de 18 ani. Faţa de persoanele cu virsta intre 16-18 ani se aplică măsurile prevă​zute de Regulamentul comisiilor pentru minori. Persoanele cu funcţii de răspundere pot fi trase la răspundere admi​nistrativă pentru contravenţii administrative, legate de nerespectarea regulilor prevăzute în sfera menţinerii ordinii de administraţie, a ordinii publice de stat, a ocrotirii naturii etc.

Contravenţie administrativă se consideră acţiunea sau inacţiunea ilegală, culpabilă, ce atentează la ordinea de stat sau privată, la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, la modul stabilit de administrare pentru care le​gislaţia prevede răspunderea administrativă. Codul Contravenţional al Republicii Moldova prevede aplicarea următoarelor sancţiuni:

a)​ avertismentul;

b)​ amenda;

c)​ privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;

d)​ privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;

e)​ aplicarea punctelor de penalizare;

f)​ privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deţine armă şi de portarmă);

g)​ munca neremunerată în folosul comunităţii;

h)​ arestul contravenţional.

i)​ Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate (pentru persoane juridice)

1.​ Comisiile administrative de pe lîngă organele executive ale autoad​ministrării locale.

2.​ Judecătorii.

3.​ Organele de interne.

4. Organele departamentelor, inspectoratelor de stat şi alte organe sau persoane cu funcţii de răspundere imputernicite în acest scop.

файл оригинал скачать: